Aspiratoare pentru praf și lichide

Spațiile profesionale, care sunt folosite fie ca depozite, showroom-uri, birouri și așa mai departe, trebuie să bifeze cu exigență capitolul curățenie. Toate procesele de igienizare a unui spațiu sunt importante, însă de departe unul dintre cele mai importante este aspirarea, iar având în vedere că vorbim despre un spațiu comercial, trebuie să alegem întotdeauna cele mai bune echipamente pentru a putea curăța în mod eficient un spațiu.

Atunci când nu dorești să apelezi la o firmă specializată în curățenie, trebuie să te ocupi de achiziționarea unor echipamente care să te ajute să îți faci treaba cât mai bine. Un aspirator profesional, pe lângă curățarea completă a prafului, este eficient în înlăturarea lichidelor, resturilor sau a particulelor solide mai mari.

De ce să alegi un aspirator pentru praf și lichide?

Un aspirator pentru praf și lichide, spre deosebire de un aspirator numai pentru praf, are componente electronice bine protejate, astfel încât curățenia să se desfășoare în maximă siguranță. Acestea echipamente sunt produse profesionale, care oferă performanțe ridicate, reușind astfel să ușureze munca oricui are această responsabilitate.

Ce fel de lichide poți aspira cu un aspirator profesional?

Aceste aspiratoare profesionale pot absorbi în siguranță o varietate de lichide, precum apa murdară, detergenți, mâncare, cafea, diverse băuturi și așa mai departe. În plus, există anumite aspiratoare speciale care pot absorbi inclusiv substanțe periculoase, cum ar fi combustibilul.

Pentru ce industrii este potrivit un aspirator profesional de praf și lichide?

Deoarece acestea funcționează eficient pe suprafețe mari, aspiratoarele profesionale pot fi folosite în diverse industrii: în industria ospitalieră (restaurante, hoteluri), industria medicală (farmacii, spitale), grădinițe, școli, instituții publice sau spălătorii auto. Există și aspiratoare de acest gen mai mici ca dimensiuni, care sunt perfecte de folosit și în propriile locuințe, în special dacă există copii mici.

Calitatea este unul dintre cei mai importanți factori în alegerea unui astfel de aspirator așadar, este important să urmărești următoarele criterii:

  • Produs ergonomic, facil de depozitat
  • Stabilitate, siguranță și manevrare ușoară
  • Motor performant
  • Întreținere ușoară

În ce situații un aspirator profesional de praf este suficient?

Bineînțeles, acest aspirator nu este întotdeauna necesar pentru întreținerea unui spațiu. Înainte de a începe căutarea unui model potrivit afacerii tale, fă o listă cu activitățile de zi cu zi care se desfășoară în locație și vezi dacă există posibilitatea ca anumite lichide să ajungă pe jos: apă murdară, pete de ulei, vopsele lichide, băuturi, deșeuri fiziologice și așa mai departe.

Dacă după o astfel de listă ajungi la concluzia că nu ai nevoie de un aspirator profesional de acest tip, atunci orientează-te după un model care aspiră doar praful. Aspiratoarele de praf curăță murdăria uscată, înlăturând praful de pe pardoselile cu suprafață dură sau textilă. Acesta nu va putea fi folosit și pentru lichide deoarece, spre deosebire de aspiratorul pentru lichide, cel uscat nu are un rezervor impermeabil, astfel lichidele s-ar putea scurge și afecta circuitele acestuia.

Dacă îți dorești să achiziționezi cel mai bun aspirator pentru praf și lichide, noi te vom ajuta cu cele mai bune recomandări. Ne poți contacta oricând aici. (https://www.sdsgroup.ro/contact )  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *